ARC ROTITOR
Ca nişte crochiuri ivorii din sevă uscată, pe albul de var al peretelui despărţitor din studioul de pe Mioriţei douăzecişiunu: memoria voalează imagini….Imagini ale formelor pe care le caut şi pe care uneori le găsesc, mă privesc de un timp prin ceaţă, parcă întrebîndu-mă, parcă provocîndu-mă la noi abordări, pe care mi le tot propun în speranţa că mă voi reîntoarce şi mă voi opri la ele mai mult şi mai trainic, spre a le atinge tainele profunde. La momentul autumnal al bilanţului mă bucur că am o întreagă serie de lucrări ciudate, ca nişte linii energetice ale unor corpuri extraterestre, evaporate, cu capul mare din lemn curbat, recuperat de la mobilierul pe nedrept demodat şi abandonat, fragmente de arbori, bucăţi de lemn prelucrat la strung, cilimuri de tot felul, mici implanturi metalice, atâtdedoritele chituri occidentale cu care modelez întregirile formei (toate astea după timpi îndelungaţi de uscare a crengilor în forme modificate şi strunite !) Ideea generatoare a acestor noi lucrări se desfăşoară pe linia memoriei materiei primordiale; e ca şi cum în somn, scaunul vechi, făurit cu artă şi tehnică desăvărşită visează că un picior prinde la genunchi forma unui element de rădăcină care se întoarce şi continuă cu un pantofior de fag rezultat din prelucrările unui ferăstrău electric, etc. Sunt ca nişte copaci ce visează copaci de pe altă planetă, sau mai degrabă scheletele unor arbori visaţi şi memoraţi de materia făptuitoare, ca şi cum aş face jucării uriaşe cioplind, cojind, colând materiale de necolat, într-o formă inedită pe care mi-o dictează încă starea ce mă cuprindea văzând cei mai frumoşi copaci ce străjuiau drumul de la Oradea la Curtici, în primul meu drum spre vest; copaci în care, între aripile lor calde, uriaşe, neliniştite aţipeau -mai cred şi astăzi-… îngerii în amurg!Între aceste siluete tronează atent şi gînditor o siluetă umană goală, din arcurile de lemn ale scaunelor curbate care au odihnit generaţii de oameni, o siluetă humanoidă care priveşte fără de ochi şi fără de mâini la copacii cu capete sub formă de coroană şi roade iscoditoare sub formă de ochi, iar la spate ţine ascuns în dosul oaselor – briceagul copilăriei- briceagul peştişor! Ca nişte crochiuri sunt-îi spuneam , ca nişte crochiuri pe care le faci în văzduh, modelând aceste « fibre de aer », care par că sunt crengile alergate de vânt atunci cînd şfichiuie cerul . Ca nişte crochiuri cinetice pe care le execută crengile-mimoze lemnoase-atunci cînd noi dormim sau când ele cântă şi dirijează concertele nopţii, dar mai ales atunci când se strîng de braţe cu braţele vecinilor tremuratori. Ca nişte crochiuri arată acum pe zidul alburiu aceste forme golite de formă, sau mai degrabă ca nişte schelete de uriaşi înfrunziţi, pe care încerc să le privesc, la nivel de chintesenţă ce nu poate să se supună în totalitate viitoarelor legi ale tăieri, viitoarelor legi ale rumeguşului, viitorelor legi ale arderii, consumului, utilului… prezentelor legi ale oamenilor!!
Jurnal artistic- Vacanţa de atelier şi seria Arcelor - sept 2008
