Peisaj

 

Nota caracteristică a picturii lui Ioan Burlacu este consistenţa, sesizabilă la prima vedere, imanentă tuturor elementelor ce-i compun imaginea: pământ, vegetaţie, ziduri, apă, cer. De fapt, consistenţa vibranta a pastei de o fluiditate organică impregnând cu tensiuni vitale mai ales pământul, brazda, straturile decorate cu arabescuri vegetale, colinele cu tuşe dense de iarbă în care se simte smaragdul clorofilei. Apoi arborii ce respiră aceişi încărcătură saturată, suculentă; cu coroana densă, opacă, între crengile căreia circulă un aer de substanţialitatea sevei. Şi în pofida materialităţii dense: omniprezenţa unor vibraţii sonore în deplină rezonanţă cu acordurile cromatice de gravitate lirică. Aşa cum se prezintă chiar personajul Ioan Burlacu, cu caracteristicile şi contrastele sale: viguros, indesat dar subtil şi cu gesturi delicate, introvertit de o vulnerabilă individualitate, cu sclipiri pragmatice dar de hipersensibilitate selenară pe gama minoră.  Nimic surprinzator deci în împăcarea contrastelor inspirat conjugate în asamblurile pânzelor sale. Substanţialităţii telurice a pământului dominat de brunuri vibrante în game calde i se opune transperanţa blândă a petelor uşoare: flori, mici zone vegetale, apă, cer.  Această contopire o realizează cu o vocaţie unică prin mici tuşe de nuanţă caldă în perimetru zonei grizate reci, trecerea atât de delicată şi în acelaş timp fermă, prin tonuri cristaline, de o ireală acurateţe pentru gradul de dificultate a pasajelor cald-rece prin griuri violete şi kaki. Precizia tuşelor elegant înscrise în discrete arcuiri trădează desenatorul cu vocaţie în caligrafierea ductului liniar, calitate reîntâlnită în crochiurile sale, în luxurianta decorativitate şi minuţie a icoanelor sale. Deoarece, indiferent de genul pe care-l abordează, percutantă este senzaţia de claritate şi densă muzicalitate consubstanţială materiei sale picturale. Fără să trădeze aria de interes a peisajului îi reuşeşte acestuia o radiografiere în profunzimi şi detalii, până la descifrarea structurilor naturale. Fin observator al realităţii fizice în mirabila sa plasticiatte, notează şi surprinde în schiţe şi fotografii de discreţie cromatică ziduri vechi, patinate până la griuri subtile, uşi a căror vopsea a căpătat în timp o densă preţiozitate. Tot ceea ce transformă substanţa feţelor existenţei bătute de vânturi şi ploi, coji scorojite şi cracluri, mici pete de mucegai sau muşchi în inedite suprafeţe de surprinzătoare picturalitate. Această rafinată capacitate de observaţie şi selecţie a vieţii oferită artistului vulnerabil şi distrat îl propulsează în lumea creaţiei tridimensionale: a celor care au capacitatea de a realiza artă-obiect. ARTĂ-deoarece decuparea unor forme în spaţiu cu faţete şi forme subordonate unui anumit ritm inspirat şi armonic pe care-l poate « nimeri » numai artistul cel ce poate controla secretul fundamental al sculpturii. Şi OBIECT-pentru că vocaţia de pictor îl ajută pe Ioan Burlacu să confere patină şi substanţialitatea suprafeţei menţinând-o la nivelul reuşitei volumetrice. Sculptor, atrizan, demiurg, toate se contopesc oferind în final obiectul insolit ce te fascinează prin ingeniozitate combinativă, rafinament şi…umor.

                                                                                             – Vasile Crăiţă Mândră-